Ultima Ora

Vrânceni condamnați în dosarul „Referendumul”. Liviu Dragnea condamnat la un an de închisoare cu suspendare

By on mai 17, 2015

Dosarul „Referendumul”, dosar în care protagonistul este chiar Liviu Dragnea, privind fraudele de la  referendumul din 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu a ajuns, vineri, la final.

Social democratul, Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, sentință care l-a obligat să demisioneze din postul de ministru și să-și depună mandatul de preşedinte executiv al PSD. Potrivit rechizitoriului, în acest dosar sunt învinuite 74 de persoane, printre care șapte reprezentanţi ai unei secţii de votare din comuna Suraia, județul Vrancea aceștia fiind considerați complici la fraudă.

suraia_63261600

Procurorii au ajuns în Vrancea după ce au identificat nu mai puțin de 245 de voturi falsificate, pe listele cu votanții din 2012 apărând persoane care la acel moment se aflau la muncă peste hotare și care nu s-au prezentat la scrutinul pentru demiterea președintelui Băsescu.

Astfel toţi membrii secţiei de votare 287 Suraia de la Referendumul din vara lui 2012, care au fost inculpaţi în dosar  au primit vineri condamnări pentru complicitate la fraudarea alegerilor.

Au fost condamnați preşedintele secţiei, Vili Stan, dar şi membrii secţiei delegați la acele vremuri de partidele politice, respectiv Corina Cristian, Ion Totoliciu, Simona Bobocea, Velniţă la acea dată, Maria Hanganu, Mic Florentin Manole şi Sorin Sîngerean. Singurul condamnat la închisoare cu executare este Stan Vili, președintele secției de votare, care a primit o pedeapsă de un an şi zece luni de închisoare, acestuia adăugându-i-se un spor de la o pedeapsă veche.

În baza art.387 al.1 lit.c cu referire la art.392 Cod penal condamnă inculpatul Stan Vili (…) la o pedeapsă de 7 luni închisoare. În baza art. 67 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 2 ani. Face aplicarea art.65 raportat la art.66 al.1 lit. a, b Cod penal. În baza art.391 al.1 cu referire la art.392 din Codul penal condamnă inculpatul Stan Vili la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 67 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 2 ani. Face aplicarea art.65 raportat la art.66 alin.1 lit.a, b Cod penal. În baza art.296 al.1 Cod penal condamnă inculpatul Stan Vili la o pedeapsă de 1 lună închisoare. În baza art. 296 al.2 Cod penal condamnă inculpatul Stan Vili la o pedeapsă de 4 luni închisoare. În baza art.38 al.1, art.39 al.1 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului Stan Vili pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare la care adaugă un spor de 4 luni, se arată în decizia instanței.

Celelalte şase persoane condamnate au primit pedepse de trei ani de închisoare cu suspendare, sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea. Sentinţa nu este definitivă, iar toţi vrâncenii implicaţi în dosarul „Referendumul” o pot ataca cu apel.

În baza art. 26 Cod penal anterior rap. la art.55 al.1 din Legea nr.3/2000 condamnă inculpata Cristian Corina (…) la pedeapsa închisorii de 3 ani. În baza art.861 Cod penal anterior suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pentru un termen de încercare de 6 ani. Încredinţează supravegherea inculpatei Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea. (…)

În baza art.26 Cod penal anterior rap. la art.55 din Legea nr. 3/2000 condamnă inculpata Hanganu Maria (…) la pedeapsa închisorii de 3 ani. În baza art.861 Cod penal anterior suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pentru un termen de încercare de 6 ani. (…)

În baza art.26 Cod penal anterior rap. la art.55 din Legea nr. 3/2000 condamnă inculpata Bobocea (fostă Velniţă) Simona (…) la pedeapsa închisorii de 3 ani. În baza art.861 Cod penal anterior suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pentru un termen de încercare de 6 ani.(…)

În baza art. 26 Cod penal anterior rap. la art.55 din Legea nr. 3/2000 condamnă inculpatul Manole-Mic Florentin (…) la pedeapsa închisorii de 3 ani. În baza art.861 Cod penal suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pentru un termen de încercare de 6 ani. (…)

În baza art. 26 Cod penal anterior rap. la art.55 al.1 din Legea nr.3/2000 condamnă inculpatul Sîngerean Sorin (…) la pedeapsa închisorii de 3 ani. În baza art.861 Cod penal anterior suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pentru un termen de încercare de 6 ani. (…)

În baza art. 26 Cod penal anterior rap. la art.55 al.1 din Legea nr.3/2000 condamnă inculpatul Totoliciu Ion (…) la pedeapsa închisorii de 3 ani. În baza art.861 Cod penal suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pentru un termen de încercare de 6 ani.(…)

664 Vizualizari Totale 1 Vizualizari Astazi

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.